Ma ascund sub aripa durerii

MĂ   ASCUND   SUB   ARIPA   DURERII

Autor: Maria  Nedelcu 

Mă ascund sub aripa durerii,și sufletul mi-e frânt,
M-acopăr să nu mă găsești,în noaptea rece plâng. 
Și-n gând neîncetat,eu încă te mai strig dar nu auzi;
Dar ce să fac,unde să fug,durerea să-mi alung…?

Mi-s aripile frânte,nu pot să mă înalț,zac la pământ,
Mi-e viața la sfârșit,la chinuri nu pot să mai rezist.
O lacrimă de stea,îmi cade-n noaptea tristă,rece…
Și clipe amare,fără de tine,trăiesc în ceas de noapte.

Prin gânduri,clipele mai număr,să văd ce-a mai rămas,
Și-ți cer iubire azi dobândă,la tot ce mi-ai furat.
Incerc să mai găsesc în scrumul,ce inima mi-a ars,
O mică tainică scânteie,ce poate încă nu s-a stins.

Colind prin timp,și port în suflet,troieni de amintiri,
Și umărul se apleacă,prea greu îmi este totul.
Ninsori de amintiri,o iarnă rece-n suflet plânge…
Când valul vieții,mai adânc mă trage,mă scufund.

Când totu-mi este împotrivă,și nu mai pot să zbor,
Să mă-odihnesc la tine-n brațe,aș vrea,apoi să mor.
Și sub aripa-mi frântă,eu chipul mi-l ascund și plâng,
Fii tu limanul vieții mele,fii stânca de care să mă prind.