Alintul iernii

Autor : Aurelia Oancă

Soarele văzând pădurea
Părăsită de culoare,
Se gândi să plece-aiurea
Printre crengi, la o plimbare.

Ocoli pe rând copacii
Plini cu puful de zăpadă
Și-aplecați de greu, săracii
Nu pot raza să o vadă.

Ea voind să se alinte
Coborî pe drumul nins, 
Coloră cu galben ținte
Peste albul necuprins.

De căldura ei, copacii
Începură să strănute
Cu stropi grei căzând, săracii
Ca izvoarele din munte.

Jocul razelor cu neaua
A cuprins ușor pământul,
Dar îndată pune șeaua
Iarna, peste văi cu vântul.

Scutură din rămurele
Frunze veștede rămase
Ca și niște rândunele
Pe la streșini de la case.

Apoi cu un bici de gheață
Pune-n crengi steluțe albe
Și pe rază o învață
Să înșire albe salbe,

Peste ramuri obosite
Peste brazii verzi și iarna,
Apoi doamna să se-alinte
Printre fulgii albi, de-a valma !