Destine…

Autor: Aurelia Oancă

Destine se nasc și destine se sparg,
Ca valul pe mări înspumate, 
Dar toate formează al vieții catarg
Ce trece prin ape damnate.

Doi ochi te privesc și tu parcă îi știi
De-o viață sau poate mai multe,
Ai vrea să-i săruți și-n brațe să-i ții
Și vocea șoptind să-ți asculte.

Apoi te întrebi și de unde-au venit
Și cauți răspunsul în tine,
Dar ca și o stea răsărită-n zenit
Lumină va face, știi bine.

O pace lăuntrică țese apoi
Destinul cu mâna-i dibace,
Te-nvață iubirea și viața în doi, 
Iar tu te supui, n-ai ce face!