Buzunarul secret

buzunarul secret autor mugurel puscas

Autor: Mugurel Puscas 

În buzunarul de la piept
A poposit lud şi discret,
Un fluturaş, mic voiajor,
În al iubirii colţişor.

Viu colorat, frumos, plăpând,
S-a așezat la mine-n gând,
Polen de floare-a presărat
Jos, în adânc, dinspre înalt.

Coboară iarna pe alei,
Fulgi zăbovesc pe ram de tei,
În hibernal, inert decor,
Mi-e fluturaşul jar şi zbor.

Pluteşti zâmbind… Mă pierd uşor…
Balsam pe suflet, tandru dor,
Trup delicat și ochi de jad,
Aş vrea în mine să te ard.

Când îmi vorbeşti cu linul grai,
Mă simt un înger mut, în rai,
Ai timbrul cald, lumini pe chip,
Prodig, angelic mozaic.

Coboară iarna pe poteci,
Te voi purta la piept pe veci,
Să te-ncălzesc, să te alint,
Sorbind din cupa cu absint.

Vei vrea să zbori din buzunar ?…
N-ai cum, închis e cu fermoar !
Zimţi de amor, jind de granit,
Te-or fereca la nesfârşit.

De-i vrea să fugi nu vei putea…
Eşti prinsă straşnic la manta,
Cu chingi de-alean şi foc nestins,
Tu… Prizonieră-n paradis !

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.