Autor: Mugurel Puscas
Mă simt atât de singur… Câteodată…
De parcă-ş fi o insulă-n pustiu,
Simt… Ochii tăi nu pot să mă mai vadă…
Simt iarna, vag amurg de vis târziu.
Cu trene lungi vin amintiri perene,
Săruturi dulci în dimineţi tresar,
Veri şi zăpezi, amoruri vii sau terne,
Mă-nvăluie-n iubire… Ludic jar!
Mă simt atât de singur… Câteodată…
Chipul tău dulce-mi ninge dor boem,
Un vis apus, o filă demodată,
În cartea vieţii, dalb, caduc poem.
Abur bălai coboară dinspre munte,
( Poteci sub talpă, lin, se arcuiesc )
Trupu-ți cu miere-n taină, lut și punte,
Plai de dorințe… Raiul pământesc.
Tresar sub paşii tăi muguri şi frunze,
Fulgi poposesc pe tâmple de argint,
Ne contopim încinşi… Îţi simt pe buze
Păcatul… Gingaş rai, celest alint…
Mă simt atât de singur… Astă iarnă
Se frânge elegiacă… Jar şi ger!
Tu? Eşti departe, dulce-amară taină…
Eşti lângă mine, caldă… Leru-i ler!…
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 