Drumul spre stele

Autor: Mugurel Puscas

Divină lucrare e Omul,
Al Lui edificiu suprem,
Iar trecerea-i drumul spre stele,
Al vieţii şi-al morţii tandem.

Ne naştem, trăim şi ne stingem,
Există – nceput şi sfârşit,
E viaţa dar sfânt şi menire,
Un vis iluzoriu, finit.

Când Fauru-ntoarce clepsidra,
Începi să păşeşti spre neant,
Nisipul se scurge iar timpul
Se vremuie lin şi constant.

Păşeşti pe un drum cu sens unic,
Intens sau uşor calci bonom,
Nisipul se scurge pragmatic…
Clepsidra-i la ultimul bob. ⌛

Te-aşteaptă în prag de lumină
Prietenii tăi, cei plecaţi,
Cei duşi te îndrumă de mână,
Sub bolţi de etern ferecaţi.

Te-aşteaptă părinţii şi fraţii,
Bunicii… Ai tăi ţie dragi,
Iar sângele-n ger se preface
Vag, luntrea pluteşte spre magi.

A morţii uitare e viaţa…
Când Doamna şi-aduce aminte
Te-mbracă în mantie rece,
Te duce prin timp, înainte.

Ai fost călător într-o lume
Ce-a fost o himeră, un abur,
Plămadă de lut şi iubire
Celestă, a marelui Faur.

Nu-i cale de-ntors înapoi,
Pribeag, vei ajunge Acasă…
Prietenii tăi, cei plecaţi
Te-aşteaptă cu Domnul la masă.