Albastru peruzea

Autor: Gabriel Ionescu

Iubita mea cu ochii de peruzea,
Iubita mea cea unică în toate,
Când sunt cu tine, lumea e a mea,
Chiar dacă viaţa îmi mai dă şi coate.

Nu sunt întreg decât în preajma ta,
Ne completăm armonios în viaţă,
Cum să trăieşti, cum te poţi descurca,
Putem să dăm şi altora povaţă.

Iubita mea, ieri blondă, azi căruntă,
Mă tem de timpul care curge prea rapid,
Mă tem de realitatea traiului prea cruntă,
Şi de „necunoscutul” vieţii prea avid.

M-am folosit mereu de munca ta,
Albastrul ochilor ţi-l folosesc acum,
Chiar şi în acte eşti, însoţitoarea mea,
Mă folosesc de tine şi pe drum..

Sunt zeci de ani de când ne-am întâlnit,
Iubita mea cu ochii de peruzea,
Ani buni sau răi, o viaţă am trăit,
La cald, la frig, mereu ai fost a mea.

De-ar fi să plec, eu primul aş pleca,
Căci fără tine, chiar nu mă descurc,
N-am nici puterea, de-a face ceva,
Şi nici pe alţii, nu vreau să-i încurc.

Mulţi zic că astea-s versuri pesimiste,
Greşit. Eu zic că sunt doar realist,
Iar lumea sigur o să mai existe,
Şi fără mine. Haide, nu fi trist.