MĂ-NTORC ÎN MUNŢI
Autor: Mugurel Puşcaş
Când apa cerne timpul peste praguri
Şi freamătă copacii-ncetişor,
Eu te aştept să vii înspre-nceputuri…
În munţii inimilor fără dor.
Sub roua dimineţii zac ruine,
Suflete vechi se plimbă prin păduri,
Se caută transcedental destine,
Ferindu-se de-a lumii rele guri.
E verde totul… Fumul se înalţă,
Cabana ascunsă e iubirea mea,
Ea te aşteaptă să îmi fii pereche,
Feriţi, îndepărtaţi de lumea rea.
Pământul, vântul, cerul, apa, visul
Ne vor înconjura cu har divin,
Cuprinşi de armonie, dor, tristeţe,
Vom degusta al nemuririi vin.
Îndepărtând ce-i rău ( ce-a fost în urmă… )
Vom înota în rouă şi zenit,
Vom face dragoste în praf de stele…
Amorul nostru? Prag spre infinit!
********
Te mai aştept să vii dinspre-nceputuri,
În munţii inimilor fără dor –
Îţi este greu… Ştiu… Nu găseşti poteca
Spre lumea mea… Tu, veşnic călător.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 