Autor: Gabriel Ionescu
Actorului Mircea Albulescu
Azi l-am văzut pe Mircea Alnbulescu,
Vorbind de bătrâneţe şi de moarte,
El Monstrul sacru, un Român, un Escu,
Îl văd mereu,ţinând în mână-o carte.
El locuieşte singur într-un bloc,
Şi cam uitat de lumea sa teatrală,
Iar miile de fani.. ţ’stă mintea-n loc,
Habar nu au de-i mort, sau se mai scoală.
Iubite Mircea, eu nu te-am uitat,
Eu am în minte, tot ce-ai fost pe scenă,
Şi pentru mine stai într-un palat,
Şi aur pur ţi-a curs şi-ţi curge-n vene.
Regret profund că ţi-ai pierdut jumatea,
E tristă viaţa când eşti singur cuc,
Dar încă mulţi, ţi-admiră Majestatea,
Iar detractorii, ruşinaţi, se duc.
Mulţi te iubim şi respectăm Maestre,
Deşi nu-ţi place ca să-ţi zic aşa.
Dar pentru noi tu ai deschis ferestre,
Şi-i blasfemie să putem uita.
Români-s învăţaţi, iubite Mircea,
Ca să-i respecte pe cei buni, doar morţi,
Dar fanii tăi îşi vor schimba matricea,
Şi îţi respectă, anii care-i porţi.
Nu-ţi pot schimba în bine bătrâneţea,
Deşi ţi-aş da averi , de aş avea,
Ţi-aş dărui de-a pururi tinereţea,
Să poţi să joci din nou, pe scena TA.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 