Autor: Teodora Dumitru
Avea vecinul un cireș și avea și-un suflet bun ,
Când ne vedea la poarta lui, ne da cireșe-n pumn ,
Țin minte , când eram copii iar el în floarea vieții,
Mereu eram la gardul lui , fetele , băieții …
Priveam cu poftă printre scânduri , cireșul ,plin , ciorchine ,
Simțeam cum ne ploua în gură și-l tot strigam …. vecineeee….
Ieșea mereu ,venea la poartă ,cu zâmbetul pe buze ,
Iar noi , grămadă peste el ….ce să-i mai cerem scuze ….!!!
– Ne dai cireșe , nea Matei ?… ceream, fără rușine ,
Ce suflet bun , de om, avea …. parcă să plâng , îmi vine….
Când văd cireșe coapte-n pomi , de el imi amintesc ,
Și-aș da tot timpul înapoi , să mai copilaresc !
Și ne dădea și ne chema , în pom să ne urcam ,
Și ne lasa, cât noi puteam , ca sa ne săturăm …
Acum, când a trecut deja ,dincolo de viață ,
Mă rog la Domnul să îi scoată , multe cireșe-n față …
Și mulți copii în jurul lui , în lumea cea curată ,
Să fie vesel , suflet bun , cum a fost el , odată !
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 