Autor: Gabriel Ionescu
Bunica mea paternă, eu i-am zis Babaia.
A avut două fete și-un băiat, pe Tata.
Cred nu c-avea scânteia, ci văpaia,
Iubirii pentru mine, zilnic arătată.
Într-o căsuță mica, lângă Piața din Obor,
Bunica nu avea nici apă, nici lumină.
Lămpii cu gaz noi ii dădeam onor,
Iar toaletă, undeva departe, în grădină.
N avea servici, lucra la unul și la altul
Și din puținii bani, eu aveam partea mea.
Știa sa scrie. Ea spera să fac eu saltul,
De la sărac, la lumea ce-o dorea.
Atunci, o carte nu costa prea mult
Și-mi cumpăra mereu ca să citesc
Și nu ma plictiseam deloc să o ascult,
Când povestea, ce bine-o să trăiesc.
Se lăuda la toți, ca eu citesc de mic
Și era mândră de tot ce făceam la scoală
Și azi regret că n-am putut să-i dau nimic,
Să-i ușurez din sărăcia ce-i dădea târcoală.
Aproape zilnic mă duceam la ea,
În cămăruța-n care-avea un pat și-o masă
Și mi-ar fi dat și Luna de-o avea,
Bunica mea, cea mândră și frumoasă.
Bunicul meu, murise în primul război
Să crească 3 copii, Bunica s-a căsătorit a doua oară
Și-aveau acum, un nume mai ciudat la noi,
Papa Ioana, Papa Alexandru. Eu aveam Papi în Țară.
Cât aș fi vrut să pot să-i trag lumină,
Cât aș fi vrut să aibe apa-n casă.
Dar lumea asta, nu-i la toți senină,
Dar când eram la ea, mi se părea frumoasă.
Acum, că l-am pierdut definitiv pe Tata,
Pentru Babaia, sunt băiatul ce-a rămas.
Și aș fi vrut să-i fur groparului lopata,
Ca să-l mai țin pe Tatăl meu, acas.
Mare noroc am cu bunicii mei.
Mă simt bogat și mă simt important.
Nu mi-aș da locul pentru mii de lei,
Iar viitorul e și-al meu. Sunt licitant.
Și Maica Buna și Babaia, m-au iubit.
Eram Găbiță,cel mai mic dintre nepoți.
Și-o să regret mereu că nu le-am răsplătit,
Căci este tare greu să vrei și să nu poți.
Bunica mea paternă e Babaia.
Dar ea e și Papesa mea Ioana.
Am învățat. Nu o să sting văpaia,
Bunicii mei, voi chiar mi-ați fost Icoana.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 