Cercul

Cercul
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

Ivirea pe-astă lume se-ngemănează-n punct.
Cu el începe cercul forma să-şi deseneze,
În clipa care curge poţi fi oricând defunct
Şi cercul tău să plângă în faşa din geneze.

Când punctele se-adună pe rosturi de menire,
Arcul de cerc se află în drum prin infinit,
Şi chiar de-ar vrea s-ajungă, o dreaptă în ţâşnire,
Tot cerc el va rămâne cu gând nemărginit.

De se măreşte-ntruna, în primul lui avânt,
Primeşte inocenţă în glas de-adolescent,
Apoi crescând în lume se lăfăie-n cuvânt
Şi-ncepe ca să ardă în ritm incandescent.

Nu poate şti dar speră ca raza lui să crească
Înspre minuni de geniu să se rotească-n har,
S-ajungă înţelept prin viaţa lui firească
Îşi pune printre puncte ştiinţă în habar.

Şi-ncepe să se creadă un arc nemuritor
Deşi cercul tot un cerc rămâne-n geometric,
Tangenţial se-atinge de de-un vis dogoritor
Ce nu-i poate schimba destinul aritmetic.

Un punct porneşte-n ziua când devenim atom
Se înconvoie singur în drumul desluşit,
Un cerc mai mic, mai mare, stă-n viaţa unui om
Şi se închide atunci când totul s-a sfârşit.

Nu-l poate dilata nici cerul nici pământul,
Nici rugile din crezuri, nici zeii din icoane,
Ne naştem dar murim, chiar de-l iubim pe sfântul…
Cercul format din puncte la toţi ne dă frisoane.

De acelasi autor: 

Cant in noapte

Noapte in doi

Cu trenul