Muntele e doar un port

MUNTELE E DOAR UN PORT

Autor: Mircea Trifu

Spune-mi, cum e-n lumea ta? Liniște nepăsătoare?
Că aici în lumea mea îngerii au colți și coarne!
Doar c-o dulce sărutare se apucă să măsoare
Din pacatele lăsate ce ne ies pe gură, Doamne!

Am să reușesc odată să ascund a morții coasă
Și-o să-i pun în loc o sapă, nouă, fără julituri,
Dacă mințile mă lasă i-o voi duce pan’ acasă,
Să își vindece groparii palmele de bătături.

Merg la nașterea mâniei ca o oaste de evrei,
Cu scânteile în ochi pe întinsul praf de pușcă,
Vând Isus-ul poeziei înjurând de dumnezei,
Închizând pe-aceeași cruce și eternitatea-n cușcă.

Am visat aceeași stea, când va răsări și unde,
Și pe-acel ce o aprinde, ajutat de Dumnezeu,
Brațele ce o cuprinde, buzele ce-o s-o colinde, 
Că iubirea e un munte mai înalt decăt al meu.

Ca o nevăzută lună eu fac bulgări din vulcani?
Să-i arunc în cap tăcerii și ca un sărac de minte,
Dau pădurea pe cinci bani și plătesc niște țigani
Ce fac sfeșnice de lemn din aducerea aminte.

Iarăși mama au uitat-o ca pe un bagaj de mână,
Îngerii duși în vacanță, într-un vechi aeroport, 
Ea nu știe că e zână pe o mare-a nopții, bună,
Ce o-ntoarce-a vieții barcă, unde fiul său e port.

De acelasi autor: 

Ingerul tau de lut

O noua biblie-a iubirii

Pagina Mircea Trifu