
Punct
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu
Timpul se sfarmă pierzându-se-n sensuri
Clipite se plimbă pe pale de gânduri,
În tulburi priviri ce-aşteaptă răspunsuri
Fragmente de nopţi se-ascund printre riduri.
Sunt noi regăsiri în vremuri absurde
În ochii din gând încă nu pot privi,
Vechea durere din vremuri sordide
M-apasă pe răni şi mă poate strivi.
Doar vocea stingheră sângeră-n mine
Şi sufletu-mi arde în focul din har,
Marasmul din vis ba pleacă ba vine,
Deşi e trecut, a rămas un calvar.
Dar nu mă mai pierd prin crezuri trucate
Ce-adună tăceri în clipe profunde,
Renunţ la furii şi lacrimi mascate,
Căci marea îmi cântă lieduri din unde.
Ascult simfonii, de vânturi rescrise
Pe valuri, pe ţărmuri, pe glas de prigor,
În freamăt de voci în alto proscrise
Plutesc fantezist şi în mine pogor.
Pe dorul aprins îi îmbrac în veşmânt
Furat din viori şi harpe vrăjite,
Spre unde aleargă pierdut jurământ
Cu tot cu decor de nunţi veştejite.
De acelasi autor:
Pagina Stefan Doroftei Doimaneanu
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
