UN ,,NOI,, PE FOAIA DE ZIAR
Autor: Mircea Trifu
O lacrimă de Prut într-un apus de soare
Se-ntinde la culcare pe-obrazu-ntinerit,
O legăn pân-adoarme aici din depărtare
Și îi recit din versul din care-a răsărit.
Pe munte urlă lupii de-nfricoșază viața,
Încearcă s-o trezească de unde a căzut,
Dar ea e poezia ce-o port etern pe față,
Lăsată moștenire de-un înger nevăzut.
E-așa de plin pământul de osândite stele,
Că n-ajunge un cer să le adăpostească,
Le risipesc în gând pe bolta minții mele
Și sting orice dorință, să nu le irosească.
Te-ai regăsit în mine c-o altă-nfățișare,
Copilărind prin suflet cu părul despletit,
Ai întâlnit și teama și-ai pus-o la culcare,
Apoi imi clăteai ochii ce ziua te-au privit.
Te-așteaptă și pământul cărărilor trecute
Și numele ce-n vers abia ți l-am compus,
De curcubeul nostru sunt mâinile țesute
În mâna unui preot, unite-ntr-un apus.
Ne vine-ntreg norodul de lupi și lăutari,
Se-ntind în cerc copacii ca foile de ziar,
Iar tu, îndrăgostito, prin minte îmi apari,
Cu vălul alb și negru și-un vis pe inelar.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 