Cortina

Cortina
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

Mi-am prins în păr pe la-nceput de iarnă
Noi fulgi de nea căzuţi din calendare,
Furia clipei ce-a pornit din toamnă
Mă-ncarcă cu atomi de disperare.

În orele ce se târăsc perfide
Doar visele prin nopţi se mai perindă,
Cuvintele bolnave şi stupide
Nu pot iubirile să-mi mai aprindă.

O mască râde hâd, o alta plânge,
Spectacolele-au devenit naive,
Sunt trist erou cu gândurile ciunge,
Un paznic doar, la poarta unor dive.

Cortina stă să-nchidă scena vieţii
E ca o umbră albă de mătase,
Povestea-i ninsă-ntruna, iar nămeţii
Se-adună pe secundele rămase.

Alerg pe calea strâmtă, a tăcerii
Pavată cu atomi de izbăvire,
Și țip tăcut prin nopțile-nvierii
Cu stropi de vis și vocea-mi din privire.

Să pot să beau din nefiinţă cerul
Las noaptea albă, zorii să-mi descoasă,
Al sorţii drum, puterea-i şi misterul
S-au adunat pe un tăiş de coasă.

De acelasi autor:

Agricultor la 2 Mai

Femeia pur si simplu

Ruga de primavara