Iarna mi-a lasat zalog

IARNA MI-A LĂSAT ZĂLOG

Autor:Sandu Chiva 

Prin zăpada cea rămasă
Am găsit un suflet pur,
M-am gândit să-l iau acasă
Astă seară, eu vă jur.

Ochii ei, două mărgele
Buzele sunt ca o fragă,
Părul ei numai inele
E încărcat de zăpadă.

O privesc cu încântare
Vorbe nu pot să rostesc,
Dar ce se-ntâmplă, oare ?
Nici nu pot să mă clintesc.

Chipul, e ca de fecioară
Și privirea fermecată,
Bănuiesc, că-i de la țară
Prea este îmbujorată!

Mă privește curioasă
Și un pic, cam zâmbitoare,
Ah! Cât este de frumoasă!
Pot spune, încântătoare .

–Poate ai rămas zălog
De la friguroasa iarnă,
Hai la mine, eu te rog
Am să te păstrez în taină.

Te voi feri de căldură
În casă este răcoare,
Seara am să-ți cer o gură
Atunci când mergi la culcare.

Și așa până la iarnă
Îmi vei ține de urât,
Iar în nopțile cu Lună
Te voi lua, sub așternut.

Să simțim răcoarea iernii
În serile lungi, de vară,
Și în pragul înserării
Să gustăm viața la țară.

Să culegem viorele
Lângă apa de izvor,
În pridvorul casei mele
Te voi săruta cu dor.

Mulțumesc iarnă geroasă
Că tu mi-ai lăsat zălog,
Această fată frumoasă
Să nu mi-o iei, eu te rog!