Nimfa vesniciei mele

NIMFA VEȘNICIEI MELE

Autor:Mircea Trifu

Vino Dunare la mine sus pe munte-adapă-mi lupii,
C-a secat în noi lumina și încearcă să o-ndupleci,
S-o ajuti, de-ar vrea să urce pân-aici în taina lămpii 
Căci e plină de-ntuneric vara mea cu maluri reci.

Loreley e ca altarul de măslin închis în umbră
Nu mai știu dacă lumina ei, se înalță sau coboară
Doar îi deslușesc cântarea picăturilor de ambră
Și mă-ndrăgostesc de vară din legenda ei amară.

O sa țes un rând de plopi fără soț pentru-amândoi,
Să aștept seara pe ramuri o lumină la fereastră,
De ai să treci aici pe munte Poezie-n sânii goi
Să ne scoatem iar din minți, toată fericirea noastră.

Și-o să-nfig aici baltagul să despart cerul de rai , 
E de-ajuns un singur înger peste tot ce nu se vede,
Simt ce simte Dumnezeu când dai versurilor grai
Ce ți le sărut pe gură cu un fir de iarbă verde.

De acelasi autor:

Incepem de la sfarsit

Cu o clipa mai adanca

Calcaiul lui Ahile