Cerul vechilor credinte

Cerul vechilor credințe

Autor:Daniel Vișan-Dimitriu

Trecea o altă noapte și-nspre zări
ce începeau, treptat, să se-ntrevadă,
își aprinsese cerul lumânări
și candele-n regatul de zăpadă.

Tablou de iarnă rece, înghețat,
surprins pe-un petic aspru de pământ,
mai jos de munți, de drumuri depărtat,
uitat de timp, de oameni și de vânt.

Un tremur slab, un tril pe-un fir de stuf
aduce în tablou un rest de viață
pulsând sub pene reci și strat de puf,
în piept micuț de pasăre răzleață.

N-a reușit, n-a mai avut puteri
să zboare înspre alte lumi, departe,
și a rămas, cu aprige dureri,
s-aștepte zborul ultim, către moarte.

S-a întremat în iarna fără ger
cu viața-nchisă-n micile semințe,
iar ochii ei privesc de-acum un cer
plin de lumina vechilor credințe.

De acelasi autor: