Sentinta

Dintotdeauna
Hrana sufletului meu,
(mai tot timpul flămând
şi în continuu neastâmpăr)
era iubirea,
Cea veşnic însetată
de nurii şi farmecele
Evei.

Cea primită în dar,
se plictisea şi se topea încet,
ca fumul străveziu.

Cea furată
de la orişicine,
Orişicând,
Era ca un vulcan frământat de lavă,
Dar care se stingea înainte de erupţie.

Deşi devenisem expert în rapt de amor,
Într-o zi am fost prins subtilizând
dragostea adevărată.

Am fost judecat la altar
Şi pedepsit cu peste patruzeci de ani
De căsătorie.

Mai evadez uneori în raiul meu natal,
Acolo unde ,
Ascunzându-mă în valurile mării
sau în constelaţiile iubirii,
Mă pierd în imensitatea sufletului,
Ca nostalgia să mă inunde,
Tinereţea să mă bântuie,
Iar jandarmii ibostei mele
să mă regăsească
şi să mă reîncarcereze
în inima ei.

De acelasi autor: 

Simfonia primaverii

Tristetea marii

Cortina