Calatorul, Lumina din Lumina

CĂLĂTORUL
Lumină din Lumină 

Autor: Mugurel Puscas

Mă-nvăluie trecutul cu umbre de lumină,
Îl simt pe Cel ce Vine din neguri spre-nceput,
Îngemănarea clipei cu-a spaţiului dospire,
Creează universuri sau le îngroapă-n lut.

Lumina ce străbate din zori spre asfinţituri,
Călătoreşte paşnic din vremi spre nicăieri,
Nu are opintire sau clipe de odihnă,
Constantă şi divină, în ierni sau calde veri.

Simt, undeva, departe, atomul se sfărâmă,
Se înconvoaie timpul, materia e vis,
Păşesc spre nemurire în propria-mi nefiinţă,
Structuri atemporale de amalgam încins.

Cosmogonia minţii nu-i pură întâmplare,
În noi sunt universuri, lumini sau umbre reci,
Iubiri incandescente, resentimente, ură ?…
Doar amăgiri perene în temporale teci.

Religii, ştiinţe, dogme păşesc pe-aceeaşi Cale,
Fiinţă sau nefiinţă… Paleativ fictiv!
Când totu-i transformare, în noi, dinspre adâncuri
Vom retrăi ce nu e… Placidul relativ!

Îl simt pe Cel ce Vine… A fost dintodeauna!
Mă mângâie, mă-ndrumă cu aripi largi spre zbor,
E Demiurgul – Faur al vieţii şi nevieţii…
Lumină din Lumină! El, veşnic călător.

De acelasi autor: 

Poarta spre inima mea

Femeie,

Ca o lumina