
RAPSODIA SERII…
Autor: Aurelia Oancă
Pe câmpul înverzit al vieții mele
Am presărat sărutul de iubire
Și printre margarete și lalele
Am pus câte-un boboc de fericire.
Cu pașii mei am alintat în rouă
Și iarba care-mi mângâia piciorul,
Apoi din nori am adunat când plouă
Apa celestă ce-mi umplea ulciorul.
Din el să-ți dau să bei când vei ajunge
Din depărtări de zare alergând,
Și inima să-ți cânte, să alunge,
Mâhnirea adunat-acum în gând.
Pe ramuri am s-așez minuni în floare,
Din rodul lor esența tu s-o iei,
S-o prinzi în plete vântului, să zboare,
Peste-nălțimi de munți și peste văi.
Ca rapsodia serii să ne-ncânte
Pe note sfinte ce-au cules mister,
Din univers, din suflet și să cânte,
Viorile ce-s duse în eter !
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
