Izabela

Izabela,

Autor : Elena Tudosa

Printre rânduri de tarabe, unde-s negustori burtoși,
Se zăresc două priviri, doi ochi negri mari, frumoși,
O fată cu fața albă, cum e spuma laptelui
Parul lung, buclat și negru, culoare-abanosului,

Îmbrăcată atât de sobru, cu-o rochiță de timp roasa,
De departe o zareai,Doamne cât e de frumoasă,
De-o vedeai trecând prin lume, toți spre ea capu-ntorceau,
Pe-unde călca ea în urmă-i, flori gingașe răsăreau.

Era ea fata frumoasă, Izabela cea-mbracata ponosit,
Toată vara venea-n piață, căci avea flori de vândut.
Toamna văl de brumă rece, peste flori a așternut,
Iar acuma sărăcuța, venea-n piață la cerșit.

Ea, ființă cea frumoasă, un copil rămas orfan,
Sta cu mânuța întinsă cerând atât, doar un ban.
Dar ce cruda-i indiferență celor printre care trece,
Căci o vad așa sărmana, însă inima li-i rece.

Se îndoapă fără sat și ranjesc în felul lor,
Și nu văd tristețea ei când le cere un ajutor,
Of, Doamne câtă tristețe peste fața ei atârnă,
Cu mânuțele-i firave, prin gunoaie-o vezi cum scurma,

Câta milă te cuprinde pentru neputință sa,
Și te uiți cum baga-ntr-înșii, fără a se sătura,
Cât de mare-i suferință și ce palidă-i la față,
Te apucă Doamne plânsul, când zărești astfel de viață,

Oare unde e dreptatea pentru acești nevoiași,
Numai tu Doamne le știi durerea și n-ai să-i lași,
De le-ai da Doamne un gând celor bogați si-nstariti,
Să simtă puțin nevoia celor triști și necăjiți,

Iar celor ce au puterea, frâiele în mâna lor,
De le-ai da întelepciunea,să le vina-n ajutor,
Înzestrează-i doar cu suflet, fă-le inima mai bună,
Ajutând pe cei săraci vor afla eternitatea,
Locu-n rai unde sunt îngeri, flori, verdeață și lumină.

De acelasi autor: 

Inima iubirii noastre

Tradarea

Zbucium sentimental