Lutul de aur

lutul de aur de mugurel puscas

LUTUL DE AUR

Autor:Mugurel Puscas

Pictura: Alexandru Darida

Te simt, ești iubire…
A raiului cheie,
Blând cântec de lire,
Ţi-e suflet, femeie.

Ești înger pe creste
Din lutul de aur,
Cu pulberi celeste,
Al Marelui Faur.

Ești briză de mare
Cu trup de absint,
A ta dezmierdare
E val și alint.

Exult de iubire
Cu-ntreaga fiinţă,
A ta fericire,
Mi-e rost și dorinţă.

Cu jind te acopăr
În nopţi hibernale,
Gingaş, îţi descopăr,
Corole vernale.

A inimii doamnă,
Plămadă de dor,
Sub ploi reci, de toamnă,
Ești vară și zbor.

Mă simţi, ţi-s aripă…
Doi îngeri pe creste,
În fiece clipă
Iubesc, ca-n poveste.

 

De acelasi autor: 

Vremea cireselor

Femeia Lastun

Copilaria


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.