
CĂRĂMIDĂ LUCITOARE….
Autor; Sandu Chiva
Plouă tare sus la munte
Prin sate pornesc șuvoaie,
Cei mici nu vor să asculte
Și fac tumbe prin noroaie.
Îmbrăcați sumar băieții
Fetele cu o bluzița,
S-au udat precum creveții
Dar nu pleacă din uliță.
Se aleargă, se stropesc
Cad în apă, se ridică,
Doar o scaldă își doresc
De răceală nu au frică.
Au uitat și de mâncare
Nu au sete nu au foame,
Ronțăit-au prin pădure
Mai devreme niște poame.
Ulița e ștrandul lor
De trei zile nu au pace,
Cu zgomot asurzitor
Sar prin apă și le place.
Cărămidă lucitoare
Strigă-n cor copiii toți,
Dă Doamne să iasă soare
Să ne uscăm la chiloți!
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
