Neanderthal

 

Neanderthal

Autor:Daniel Vișan-Dimitriu

 

Plecaseră, din trib, de-un an,

Ea tânără, el cam golan,

Cu aere de șef de clan.

Găsiseră, cu greu, un loc,

O grotă mare – ce noroc! –

În care și-au aprins un foc.

 

O vreme s-au iubit din plin

(V-aș povesti, dar mă abțin)

Până-ntr-o zi când, din senin,

Nu știu prea sigur, dar înclin

Să cred c-a prins-o un vecin

Mai vajnic și de-atunci, ce chin!

 

Că, după ce-a simțit ceva

Ce nu simțise, nu credea

Că-n grota ei mai poate sta

Cu unul ce nu-i poate da

Decât mâncare, c-altceva

E clar: nu are ce vrea ea.

 

Văzând ceva că s-a-ntâmplat

Că soața lui s-a cam schimbat,

Și-a zis c-o fi de la vânat

Și de-o tratează de îndat’

Cu plante din ce-a adunat

Va fi, din nou, apreciat.

 

In seara-ceea i-a adus

Un ceai cu leacul presupus.

Privind ulcica, ea a spus:

„-Nda vum! ” c-un aer indispus

(„- Și asta-i mică!” – am tradus).

 

De acelasi autor: 

Pagina Daniel Visan Dimitriu

Alintari de vise

Noapte fierbinte