
Iubite,
Autor: Elena Tudosa
Iubite în noaptea asta rece, senină,
Am fost atât de aproape de blânda lună,
I-am simțit mângâierea peste-al meu chip,
Te-am căutat , însă tu erai în infinit dispărut.
Lângă lună erau mii de stele ce teseau,
Un văl sclipitor asemeni voalului de mireasă,
Am simțit cum ele încet, tandru mă alintau,
Dar tu nu erai și toată noapte-am stat trează.
În imensul ceresc un înger cu aripi albe,
În tăcerea sfântă lângă el vroia să mă poarte,
Îmi șterse roua lacrimilor mele calde,
Dar eu suspinam așteptându-te în noapte.
Te doream, în astă noapte alături să-mi fii,
Luna blândă îmi împletea în par stelele,
Te chemam, si auzeam doar ecoul din galaxii,
Nu te zaream și-mi erau zadarnice dorințele.
Mă sărutau peste pleoape stelele în zori,
Apoi cădeau pe pământ boabe de rouă argintii,
Te – am așteptat iubite, sufletul freamăta fiori,
Doar luna și stelele mi-au alinat durerea inimii.
Prea frumoase îmi păreau iubite clipele,
Cât mi-am dorit să-ți zăresc chipul tău,
Împietrit pe buze mi-a rămas doar numele,
Căci te chemam, te chemam iubite mereu.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
