Veniti copii…

veniti copii de aurelia oanca

VENIȚI COPII…

Autor: Aurelia Oancă.

Genunchi am pus lângă mormântul tatei
O lacrimă s-a scurs jos pe pământ,
Crăpat era și sec din lipsa apei
Și din străfunduri grele de mormânt,

A străbătut la mine întrebarea :
De ce-ai plecat de-acasă fiul meu ?
M-a doborât durerea și uitarea
Și anii m-apăsară tot mai greu.

În satul meu uitat printre coline
Am mai rămas ici colo câte-un om,
Ne bucurăm când un copil mai vine,
Ne bucurăm când crește câte-un pom.

Copiii noștri-s duși în depărtare,
Nu mai au timp și de părinții lor,
Nu mai pot scrie nici câte-o scrisoare
Nu mai cunosc nici înțeles de dor.

Ne stingem toți, ne ia mama tărână,
Cu brațele-i deschise înspre hău,
În urma noastră poate-o să rămână
Un nume scris pe cruce-n temeteu.

Atunci apar copiii de prin lume
Dacă au veste și îi vezi venind,
Bătrânul tată, a plecat și-un nume
A spus atunci când ochi a-nchis murind.

Regretele târzii pot să apară,
Pe tata nu-l aduce moartea înapoi,
Veniți copii, ca rău să nu vă pară,
Veniți copii, până mai suntem noi !