Blue

blue de Gabriel Ionescu

BLUE

Autor: Gabriel Ionescu 

 

Acum vreo patru ani, eram singur acasă
Și în birou, scriam o poezie la calculator.
Și toate ușile erau închise iar la geamuri plasă
Și era liniște, doar la TV se auzea o muzică, încetișor

Un fâlfâit și m-am trezit că-mi cade ceva-n cap.
Mai, mai, să fac infarct, deși nu-s sperios.
Pun mâna și găsesc în păr un papagal. Nu-l scap,
Căci el nu se zbătea. Stătea și mă privea frumos.

Era albastru ca și cerul. I-am zis pe dată Blue
Și-am mers cu el să caut colivia ce-o aveam în pod.
L-am pus în ea. Parcă era o scenă „dejavu”,
BLUE se dădea în leagăn. Se simțea comod.

I-am luat o parteneră și nu s-au plăcut,
Se ciondaneau și el o cam bătea
Și într-o zi, ușița coliviei nu știu cum s-a desfăcut
Și Aishe l-a părăsit. BLUE a scăpat de ea.

El a rămas la locul lui, cu ușa larg deschisă.
Mi-a arătat că el a vrut, cu mine ca să stea.
Și i-am promis că-i iau în loc, fata de el admisă,
Și o schimbăm până ce lui îi place și o vrea.

I-am cumparat-o pe Brunhilda, doamna-n verde.
Se pare că ea-i place. Văd că se-nțeleg.
O pupă și o ciuguleste. Pare s-o dezmierde
Și-i lasă balansoarul, ei. Întreg.

Acum, că ne-am mutat, i-am luat cu noi.
Sunt membri ai familiei Ionescu,
Tu BLUE, cu siguranță știi că am grijă de voi
Și-ți mulțumesc că m-ai ales pe mine, nu pe „Ixulescu”.

Acum vreo patru ani, eram singur acasă
Și în birou, scriam o poezie la calculator
Și toate ușile erau închise iar la geamuri plasă,
Iar tu BLUE, mi te-ai așezat pe cap, ușor.

De acelasi autor: 

Traiul in comun

Pisica

De prin lume adunate

Binecuvantare si chin (eBook)

Volumul de debut  al autoarei Mihaela CD, Binecuvantare si chin ,  ne ofera un vast  buchet de sentimente parca traindu-si  viata  prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$15,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.