
MUZA ȘI SF. PETRU
Autor: Sandu Chiva
A venit azinoapte muza
Când visam la cele sfinte,
Și s-a strecurat în casă
Când doream să fiu cuminte.
M-a fixat cu o privire
De drăcoaică-mpielițată,
Nu știam de unde vine
Sau de e adevărată.
A zis să nu-mi fac probleme
Că ea este doar în vis,
Și nu am de ce mă teme
Mă va duce-n paradis.
Se făcea că Sf. Petru
Din tablou..din colțul lui,
Îmi facea un semn cu sceptru
Să-i dau drumul dorului.
Dacă îi refuz oferta
Și nurii acestei fete,
( preafrumoasa Margareta)
Să dau un cap în perete.
Să lovesc cât pot de tare
Să-mi dau seama de sunt viu,
Că sunt prost nevoie mare
Mi-a spus el…ca eu să știu.
Eu priveam descumpănit
Când la Petru..când la fată,
Mă gândeam de e greșit
De calc strâmb…și eu odată.
Petru îmi făcea cu mâna
Fata galeș îmi zâmbea,
Inima…care-i stăpâna
Îmi spunea să fac ca ea.
Spune-mi Doamne ce să fac ?
M-ai pus la grea încercare…
Inimii să-i fac pe plac
Că ispita-i foarte mare.
Fata îmi vorbea în șoapte
-Haide să te duc în Rai,
Vei fi în această noapte
Ca sultanul în ,, serai”.
Și dansând ca o ,,cadână”
Tot mișcând al său buric,
Mă luă tandru de mână
Și-mi ceru să mă implic.
Eu privind la Sf. Petru
Ce mișca ușor din cap,
Mă-nvârteam în perimetru
Încercând de zor să scap.
Margareta ca un taur
( de coridă…din Madrid)
Mă placă cu măiestrie
Și mă-înghesui în zid.
Îmi șopti să fiu cuminte
Și să fac cum spune ea…
Veșnic am să o țin minte
Am aflat ce-i dragostea.
Și cu un sărut sălbatic
Îmi puse a ei ștampilă..
Eu un cavaler tomnatic
Îmi venea să-mi plâng de milă..
Margareta…dulce muză
Mă privea cu ochi de foc,
Mi-am găsit și eu o scuză:
Sfântul Petru-i cu noroc.
M-am lăsat în voia sorții
Pe a dragostei aripă…
Un rănit în fața morții
De amor făcând risipă.
Mă treceau fiori de ghiață
Un coșmar de nedescris,
M-am trezit de dimineață
Frământat de al meu vis…
Pân’ la urmă a fost bine
Muza chiar era frumoasă.
Dar de ce-a venit la mine,
Nu găsea și altă casă?
Poate numai Petru sfântul
A voit să-mi facă un dar…
Să îi țină domnul gândul
Să-mi trimită muza iar!
De acelasi autor:

Binecuvantare si chin (eBook)
Volumul de debut al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin , ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
C$20,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
