
Cugetare,
Autor : Elena Tudosa
Mi-s nopțile atât de negre,
De parca stelele au fost furate,
Și nimeni nu-i să mă întrebe,
Cât poate sufletul să rabde.
Mă lupt să vreau, să am ceva,
În viata mea atât de sumbră,
Dar parca toată neîncrederea,
Îmi stă la pândă ca o umbră.
As vrea-ntr-un vis să mă ascund,
Dar amintirile mă urmăresc,
Și ploi de temeri mă cuprind,
Unde liniștea să-mi găsesc?
Să vreau un petec de cer senin,
Ca ploile să nu mă doară,
O fi prea mult, o fi puțin,
S-am în suflet iar primăvară?
E interzis a cugeta, în viață,
Să afli ce preț are fericirea,
Mai există oare speranță,
Chiar de-ai trăit dezamăgirea?
De ce-i oare atât de complicat,
Să întâlnești iubirea fără seamăn,
De ce când sufletul ți-e minunat,
E greu să-afli sufletul geamăn?
Mă -nchid în mine spre a cugeta,
Și-mi plouă – n suflet neincetat,
Și astfel se perinda făr’sa vrea,
Sufletul meu trist și însingurat.
De acelasi autor:

Binecuvantare si chin (eBook)
Volumul de debut al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin , ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
C$20,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
