Demult, la mine-n cartier

 

Demult, la mine-n cartier

Autor: Angela Adriana  Marinescu 

 

Demult, la mine-n cartier, copiii se jucau pe-afară,

Iar locul lor de întâlnire  era “la noi la bloc, la bară.”

Adică, mai pe româneşte, la bara de bătut covoare.

Si nu conta cum este vremea: de plouă sau de-i cald şi soare.

 

Jucam “şotron”, sau “lapte gros”, sau “ţară-ţară vrem ostaşi”

Şi ne certam şi ne-mpăcam. Eram uniţi, dar şi poznaşi.

Şi nu aveam…Doamne…atâtea… nici  Internet, nici telefoane,

Dar cât eram de “conectaţi”  când ne strigam de la balcoane.

 

Demult, la mine-n cartier, copiii se jucau pe-afară,

Dar vremurile s-au schimbat şi anii trec, de parcă zboară.

Acum, copiii stau “pe net” şi-abia mai poţi să-i scoţi din casă

Şi-atunci când ies, cu chiu cu vai, tot virtual se… conectează.

 

Suntem “on-line” pe  “Instagram”, pe  “Twitter”, “mess” sau pe  “whatsapp”

Şi ne subjugă toate astea, suntem mereu cu netu-n cap.

Hai să-ncercăm, ca mai demult, să interacţionăm real,

Să renunţăm să ne-ntâlnim mereu în mediul virtual.

 

Demult, la mine-n cartier, ne cunoşteam cu fiecare

Acum…nu-mi mai cunosc vecinii şi zău, nu-i bine şi mă doare.

Am cam pierdut din “a fi om” şi din respect şi empatie

Şi ce am dobândit în schimb? Indiferenţă şi trufie.

 

Demult, la mine-n cartier, se auzea strigând: vecine !!!!

Şi ieşeau toţi pe la balcoane. Acum, de strigi, nimeni nu vine…

Şi uşa ne era deschisă, eram prieteni, ne-ajutam

Şi chiar de nu aveam prea multe, din ce aveam, mai şi dădeam.

 

Astăzi, nimic nu ne ajunge, avem pretenţii-avem nevoi

Şi parcă nici nu-l observăm pe cel sărman de lângă noi.

Acum… am devenit săraci, deşi acum avem de toate.

Acum am învăţat să spunem mereu “”nu am” şi  “nu se poate” .

 

Aş vrea să ne-nvăţăm copii că viaţa nu-i despre-“a avea”

Să-i învăţăm verbul ”a fi” , să-i învăţăm “a ajuta”.

Părinţi de azi, eu vă întreb: mai ştim noi să jucăm vreun joc

Din cele-ale copilăriei, pe care le jucam cu foc?

 

Şi de răspunsu-i “DA”, vă rog să-i învăţăm pe-ai noştri fii

Miracolul copilăriei, redevenind şi noi copii.

Să ne jucăm, deci, împreună, să ne-ntâlnim, să povestim,

Să-i  învăţăm pe ei să crească, iar noi…să nu îmbătrânim.

 

De acelasi autor: 

Ruga pentru tata

Cum e la 50 de ani?

Nu pleca…