Poveste: Cei doi ursuleti

Poveste: CEI DOI URSULEȚI

Autor: Aurelia Oancă

În fiecare zi când se întorcea de la grădiniță, Martinel alerga la pătuțul surioarei lui, și-i povestea tot ce a făcut el în acea zi. Martinuța îl privea bucuroasă, dădea din lăbuțe și îi zâmbea, deși nu înțelegea mare lucru din ce-i spunea el, dar era fericită că îi vorbea frățiorul ei. Tare mult se iubeau cei doi frățiori-ursuleți și pe măsură ce creștea, Martinuța știa tot mai multe lucruri. Azi bătea din palme, mâine scotea niște sunete care semănau cu ceva cuvințele și tot așa, până într-o zi, când a început să meargă. Mare a fost bucuria familiei Martin, dar cel mai bucuros era Martinel.

-Acum am cu cine să mă joc, striga el fericit !

-Dar și până acum ai avut, zise mama lui!

-Am avut, dar acum putem să ne jucăm prin curte, să alergăm, să ne ascundem unul de celălalt….

-Mă bucur pentru voi, zise și domnul Ursache. Acum voi putea citi liniștit ziarul, până voi alergați pe-afară.

Martinel îl privi nedumerit; nu prea înțelesese ce a vrut să zică tatăl lui.

-Tată, dar tu iubești mai mult ziarul decât pe noi?

-Nu puiule, dar tăticii trebuie să citească ziarul ca să știe tot ce se întâmplă prin pădure.

-Dar îți spun eu, când vin de la grădiniță!

Doamna Martinica și domnul Ursache au început să râdă, apoi i-au mângâiat și i-au sărutat pe cei doi ursuleți ai lor. Martinel a luat-o de lăbuță pe surioara lui, apoi au ieșit la joacă prin curte. Mămica lor s-a gândit să le pregătească ceva bun pentru cină, așa că s-a uitat prin frigider, prin cămară și văzând că nu are tot ce-i trebuie, a plecat să cumpere una-alta.

-Să ai grijă de ursuleții noștri, îi spuse ea domnului Ursache!

-Du-te liniștită, am eu grijă de ei.

Tata ursache și-a luat ziarul, s-a așezat comod în fotoliul de pe terasă și a început să citească în timp ce ursuleții se zbenguiau prin curte.

Martinica s-a întors repede cu cumpărăturile, a pregătit o cină bună și o prăjiturică frumoasă și gustoasă cu zmeură și afine, apoi i-a poftit pe toți la masă. După cină, s-au pregătit cu toții de culcate, mai ales că Martinuța abia își mai ținea ochișorii deschiși. A fost prea mult pentru ea și era deja foarte obosită. Mama-Martinica, a dus-o în pătuțul ei, a învelit-o, a sărutat-o, apoi l-a sărutat și pe Martinel, dorindu-i „Somn ușor”. Și Martinel era obosit după o zi atât de agitată, așa că a adormit imediat.

Târziu, în noapte, Martinel a auzit un scâncet; i s-a părut că este surioara lui, dar obosit cum era a închis ochișorii și a dormit mai departe. Scâncetul însă, s-a transformat într-un plâns în toată regula, așa că s-a ridicat din pat și s-a dus lângă surioara lui.

-Nu mai plânge, îi spuse el în șoaptă. Îi vei trezi pe mama și pe tata.

Martinuța a înțeles că trebuie să tacă, dar biata de ea, avusese un vis urât și-i era tare frică să mai închidă ochii. A ridicat lăbuțele spre Martinel, dar el n-o putea ridica din pătuț. Era prea mic pentru o asemenea ispravă.

-Stai cuminte, Martinuța, că am să-ți cânt un cântecel și vei uita visul tău cel urât.

Martinel a început să-i cânte, încetișor, ca să nu-și trezească părinții:

„Dormi cu mine Martinuță,

Sora mea cea mai micuță

Și ascult-un cântecel

Ce ți-l cântă Martinel.

Uite cerul cu steluțe,

Și mai mari și mai micuțe,

Bucuroasă, doamna Luna,

Îți face un semn cu mâna

Și îți spune:„Somn ușor,

Să crești mare puișor”.

Martinuța s-a liniștit și încet, încet a adormit iar Martinel s-a întors tiptil în pătucul său, fericit că a reușit s-o liniștească pe surioara lui.

De acelasi autor: 

De Iarna si De Sarbatori

Poveste Iza si Mara

Pagina Aurelia Oancã