Rendez-vous din intamplare

Rendez vous din intamplare de Mari Lena Stefan
RENDEZ-VOUS DIN ÎNTÂMPLARE

Autor: Mari Lena Stefan 

Hei, tu! De ce te uiți la mine așa de insistent?
Îți par persoană cunoscută? (te-mpiedici și nu treci)
Eu cred, că mă confunzi, maestre! Nu-s cea din amintiri.
Mai bine-te privesc și eu, și-mi amintesc…subit:
Am fost colegi de școală; chiar de bancă. A fost ca ieri!
S-au dus ca vântul anii; parcă, socotesc eu, vreo 50.
Mi-ai făcut un timp și curte. Claudiu, te numești!
Din tezele mele (recunosc!- nu prea grozave)
ades te inspira-i și te-nvârtea-i de câte-un șase.
Odată, chiar de mărțișor- ziceai, deși era în mai
m-ai pricopsit cu o păpușă șchioapă de câțiva bani.
Te-ai justificat că, vezi Doamne, ai căzut la scara ta, la bloc,
și că tocmai ea, păpușa a fost victima.(și îmi oftai cu of)
Dar, ce-i cu tine? Ești cam palid și cam slab.
Îți atârnă fața și paltonul. (Și-acesta, fie vorba între noi,
s-avem pardon! L-a purtat pe vremuri, chiar de frate-tău.)
Îmi spui că… vezi Doamne, anii, timpul, vremuri grele…
și îmi arunci și mie-n față, verdictul: ”Păi, tu ești mai brează?”
Bine că nu te-am luat! Ai fața toată riduri, și mergi
cam prea împiedicată și mult prea aplecat.
Mă enervaz. Normal, dar n-am ce face. E cam adevărat!
Și-auzi tupeu! – după jignirea crasă, mă ia de braț. Eu mi-l retrag!
Mă strânge-n brațele-i osoase, ca pe-un trofeu(un alt tupeu).
M-a văzut descumpănită, și m-a târât; la propriu,
la o terasă-n colțul străzii; zice-se cofetărie(la câte- un jeleu).
(Ce bine că nu avea bani de vre-un restaurant,
căci, nu îmi luasem, de-acasă, proteza, din pahar !)
Am schimbat câteva vorbe, zice-se, ”de duh”.
Râdeam în colțul gurii, să nu fac prea curent.
Mi-a luat sacoul din cuier- și mâna-i tremura.
Aha! Mai are o problemă! ( Vai de soarta sa! )
Mă pupă pe obrazul stafidit, ți-mi pupă mâna.
Ne luăm ”la revedere” -până cine știe, când?
Mie îmi e totuna! Claudiu,fostul meu coleg,
Claudiu, de mai ieri, nu mai e Claudiu!
(Dar recunosc! Nici eu nu mai sunt eu, cea din liceu!)

De acelasi autor: 

Trandafirul meu galben

Un nou ”scandal”

Sunt Elana, dar pot fi orice

Binecuvantare si chin (eBook)

Volumul de debut  al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin ,  ne ofera un vast  buchet de sentimente parca traindu-si  viata  prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$20,00

 


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.