Sunt cea mai frumoasa mireasa

sunt cea mai frumoasa mireasa de stefan mari lena

SUNT CEA MAI FRUMOASĂ MIREASĂ
( un frumos poem adresat viitoarelor mirese!)

Autor: Ștefan Mari Lena 

Azi sunt mireasă.
Cea mai frumoasă!
Un vis care astăzi
mi s-a împlinit.
Un vis de copilă, visat
încă din răsăritul vieții
privind o prințesă
văzută-ntr-o carte
cu un frumos basm.
Pe un cal alb sosind
cu un frumos și falnic prinț
stăpânul unui regat.
Asta-am visat.
Asta mereu mi-am dorit
să mi se întâmple și mie.
la fel ca în cartea cu basm
din copilărie.

Acest moment
la care-am visat
azi a venit
plin de iubire, de fericire
și toate la care-am sperat.
Azi este prima și sper
și ultima zi în care
mă prefac că sunt
o prințesă, stăpână
pe un regat.
Nu am un cal alb,
nici tu nu-l ai
te am însă pe tine
viitorul meu, de astăzi,
bărbat.
Tu ești castelul,
eu ți-s coroana.
Amândoi, împreună de azi
suntem cât un regat
de fericire.
Vin albi porumbei
din toate patru zări
să-mi țină trena.
Să mi se ofere
ca loiali slujitori,
cât vor ține vremurile.
Din regatul pădurilor
căprioarele
ne aduc calești pline
de flori, în mii de culori.
Când văd toate aceste
minuni dumnezeiești
simt că mai mult te iubesc.
Fericirea mă cucerește
și mă inundă.
Îmi iubesc gândul
ca în dimineți, mii și mii,
tu vei fi prima rază de soare
care îmi va zâmbi
și pentru asta
mă pregătesc
să te ador
zi de zi.
Să-ți fiu devotată și supusă
ca orice prințesă
din basme și din povești.
Este o zi specială.
Azi sunt mireasă,
o frumoasă femeie
între femei.
Voi deveni a ta coroană
pe chipul atât de-ndrăgit
și mie, atât de drag.

Azi sunt mireasă.
Sunt cea mai frumoasă
din câte au existat.
Cu voal dantelat,
fin brodat, de-o mână
de înger
m-am împodobit.
O rochie desigur, tot albă,
din pură mătase
trupul meu cast
mi l-am acoperit.
Sunt astăzi cea mai bogată
dintre femei, dăruindu-te mie.
Tu, un cavaler
cu larg și mult râvnit regat
m-ai transformat
în cea mai frumoasă femeie,
Nu lași pe nimeni
în preajmă
să mă-mpodobească.
O faci chiar tu.
Ca nimeni să nu mă
atingă pe mine,
nici cu un fulg;
aceea în care
ți-ai pus tot
sufletul.
Tandru, delicat, parcă
cu milă și teamă
să nu-mi răvășești voalul,
mi-l așezi chiar tu
peste cosițele blonde.
Mâinile tale îmi mângâie
chipul pe care tu,
cel din-ntâi
l-ai sărutat.
Ochii-ți lucesc
de fericire și ție
de-acum al meu bărbat.
Am zâmbet pe față.
Îmi strâng la piept
cu mare emoție
buchetul meu de mireasă.
Buchetul meu alb
din flori de frezii, de crini
și de tuberoze;
pur ca și mine,
cu un discret parfum
emanând prospețime
și tinerețe.
Buchet legat delicat
cu un șnur din aur
și cu o fundă de albă.
speranță
în care-amândoi
credem.
Împreună, o viață:
eu voal de mireasă,
tu buchetul de crini
pășim ca doi îngeri puri,
îndrăgostiți
spre noua de-acum
nouă viață.
Azi sunt cea mai frumoasă
femeie!
Sunt cea mai frumoasă
mireasă.
De astăzi soție.

Din copila care încă mai credea
în Feți frumoși, în prințese,
în Ilene Cosânzene și zâne
printr-un sfânt legământ,
într-un sfânt altar
pecetluit cu un sfânt inel,
pe viață noi
ne-am legat.
Draga mea!
Tu, aceea care încă visează
la un cavaler pe-un cal alb,
dintr-un castel
având și un regat
citește-ne nouă
această poveste
pe care cu drag noi doi
îndrăgostiți, iubiți,
de astăzi și soți
ți l-am relatat!
Prinde buchetul meu de mireasă!
Urmează-mă,
în acest trăit de mine
fericit basm!

De acelasi autor: 

Te astept minune!

De ce tac?

Nu ma lasa sa te pierd

Abonament revista tiparita 1 an

Abonament pe un an /4 numere .Primesti prin posta câte un exemplar din fiecare număr al revistei timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni/105Lei .

C$35,00

Un gând despre „Sunt cea mai frumoasa mireasa

  1. Fiecare mireasā este o printesā unicā !! Momentul acela când tînāra pereche se prinde de mâini pentru a merge împreunā pe drumul vietii are o energie divinā greu de redat în cuvinte! Felicitāri pentru poezie!👫💑

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.