Uitatii

UITAȚII

Autor: Gabriel Ionescu

Triști, bolnavi, singuri mereu,
Simtindu-și sfârșitu-aproape,
Deși zilnic o duc greu,
Chipuri dragi păstrează-n pleoape.

Doamne, fi mai bun cu ei,
N-au avut viața ușoară,
De-ar fi iarăși tinerei,
N-ar avea copii-afară.

Doamne-ai milă de Părinți,
Fă-i din nou iar în putere,
Ei și jos pot fi tot Sfinți,
Ochii lor, inimă cere.

Își asumă fără-un gând,
Tot ce au greșit copiii
Și adorm mereu, plângând,
Când nu-i bagă-n seamă, fiii.

Pleacă singuri în neant,
Fără cei ce i-au uitat,
De-ați lăsa un supleant,
Ar muri, dar împăcat.

Nici nu știu câte boli au,
N-au nevoie de nimic.
Toată viata ei doar dau,
Vor doar dragoste. Un pic.

Timpul trece foarte greu,
Cei iubiți au viata lor,
Speră doar că Dumnezeu,
Să le dea și lor un dor.

Sensul vieții însă-i drept
Și copii-or fi părinți
Și-o să-i ardă rău în piept,
Drumul singuri, către Sfinți.

Doamne, dorul de parinți,
Nu are egal în lume.
Și nici boli nici suferinți,
Nu pot da uitării-alt nume.

Fă Doamne ca toți copiii,
Să nu uite de părinți,
Să-i iubească pe ei, viii
Nu când au plecat la Sfinți.

Triști, bolnavi, singuri mereu,
Se-nedreaptă spre Dumnezeu.

Doneaza

Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

C$1,00