
AM SĂ COBOR
Autor: Aurelia Oancă
Am să cobor în gândul tău
Pe-o rază de luceafăr,
S-aduc lumină dintr-un hău,
Să văd dacă ești teafăr.
Pe geana ta să pun ușor
Mici stele arzătoare,
Care s-alunge orice nor
Iar clipele să zboare.
De înger aripi să-ți tivesc
Din penele de aur,
Să-ți spun mereu că te iubesc
Și că îmi ești tezaur.
Cu șoapte dulci să te alint
Când noaptea ne-nvelește,
Cu-mbrățișări de dulce vânt
Când dorul nostru crește.
Să-ți iau petala de argint
Din pletele-ți cărunte,
Din trandafiri să-ți fac alint,
Din trup un falnic munte.
Eu voi fi cerul de azur
Cu ochii de lumină,
Din inimă un dor să-ți fur
Și să mi-l fac tulpină!

Doneaza
Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
C$1,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
