
DIN LACRIMI
Autor: Aurelia Oancă
Din lacrimi de cer se nasc pe pământ
Izvoare de viață ce mâine,
Vor crește speranțe cu aripi de vânt
Și suflet vor pune în pâine.
Din lacrimi de dor se nasc mari iubiri
Ce inimi de inimi mai leagă,
Și-alungă tristețea din reci rătăciri
Unind o iubire întreagă.
Din zboruri înalte se nasc libertăți
Ce-ntinsul albastru-l inundă,
Coboară-n cuvinte și pune în cărți
Povețe cu temă profundă.
Din raze de lună se nasc străluciri
Ce noaptea o fac mai frumoasă,
În haina tăcerii se-ascund mari iubiri
Ce-și caută locul în casă.
Din zâmbetul tău se va naște ușor
Un zâmbet pe chipul ce plânge,
Și lacrimi de dor vor pluti pe alt nor,
Și macii-i vor pune în sânge!

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al revistei nr 1 noiembrie/decembrie 2019
Cumpara primul numar al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic !
C$15,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
