
Pe prispa gândului
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu
Pe prispa gândului s-a aşezat trecutul
Cu ierni în primăveri şi toamne lungi de vară,
Cam obosit de ieri, când şi-a expus avutul
Se odihneşte-acum în haina lui de seară.
Pe prispa gândului s-a aşezat şi cântul
Ce m-a-nsoţit în timp cu lacrima-i dulceagă,
Lângă poeme-a stat pân’ şi-a tocit cuvântul
În zborul meu prin nori, cu aripa-mi beteagă.
Pe prispa gândului s-au aşezat amicii…
Cu voci rupte din rai s-au recules în mine,
Au scris povestea mea, să-adoarmă inamicii
Din sufletu-mi pustiu, ne’ncrezător în sine.
Pe prispă încă stau prieteni să privească
Cum râuri de cuvânt mai curg uşor pe file,
Tăcerea aştepând în vers să se trezească
Voi fi mereu aici pe frunţi de nopţi şi zile.

BINECUVANTARE SI CHIN( softcover)
Volumul de debut al autoarei Mihaela CD ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, 250 pagini, structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara acum si vei primi in dar un semn de carte si un cupon de reducere de 30% la urmatoarea carte.
C$35,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
