
DOMNIŞOARA
Autor: George Badarau
ne jucăm de-a prinselea
în cameră chiar dacă s-a mai dus
o zi pe apa sâmbetei
să nu creadă unii că avem probleme
cu capul
trimiți un sms la 222 doidoidoi
suntem două cercuri rostogolite
de-a curmezişul istoriei până la stejarul
pe care şi-au scris numele ăia doi
cu un cuţit
te miști cu viteza melcului
în această istorioară a îndrăgostiţilor
lulea
care ia foc după primul capitol
încet încet cei doi sunt fumaţi
aruncaţi din gură sub forma unor
verigi albastre
formând un lanţ între viaţă şi
moarte
trag îngerii de-o parte şi demonii
de cealaltă
pentru echilibrul universal
ne jucăm de-a prinselea
până ţi se face dor de plajă de întinderea
apei de nimicnicia prin care treci cum trece
gâsca prin apă
îmi place zice ea când simt vorba
în ochi în gură în inimă
până mi se tulbură toate cele văzute
şi cele nevăzute de paznicul de noapte
genial
încât rămân cu foarte puţin
cu urmele degetelor
pe sâni cu mirosul
de viaţă proaspătă
din călcâi doar cu impresia de fugă
din fiecare secundă
zice domnişoara mie îmi plac degetele tale
cu care îmi număr emoţiile
cu care pictez răsăritul de lună
degetele tale lasă urme peste tot
mai ales degetul arătător zice ea
îndreptându-l spre fiecare şcolar
spre munţii carpaţi marea neagră
spre deltă spre inima mea
până luăm amândoi foc şi ne stingem
cu sticlele de sifon
na naţâştiţâşti iubitule
ne jucăm de-a prinselea deşi aş vrea
să nu te prind niciodată
cu altă femeie
să nu te prind la testul de evaluare
sentimentală
să nu te văd făcând trafic noaptea
cu organele poeziei
cu metaforele de care ducem lipsă
în ultimii ani
şi ne învârtim ca omletele în ulei
până când răsare soarele
zice domnişoara răsucind un creion
roşu
cu care îmi corectează greşelile
sentimentale

Abonament revista TIPARITA 1 an
Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.
C$100,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
