Domnisoara

DOMNIŞOARA

Autor: George Badarau

 

ne jucăm de-a prinselea

în cameră chiar dacă s-a mai dus

o zi pe apa sâmbetei

să nu creadă unii că avem probleme

cu capul

trimiți un sms la 222 doidoidoi

suntem două cercuri rostogolite

de-a curmezişul istoriei până la stejarul

pe care şi-au scris numele ăia doi

cu un cuţit

te miști cu viteza melcului

în această istorioară a îndrăgostiţilor

lulea

care ia foc după primul capitol

încet încet  cei doi sunt fumaţi

aruncaţi din gură sub forma unor

verigi albastre

formând un lanţ între viaţă şi

moarte

trag îngerii de-o parte şi demonii

de cealaltă

pentru echilibrul universal

ne jucăm de-a prinselea

până ţi se face dor de plajă de întinderea

apei de nimicnicia prin care treci cum trece

gâsca prin apă

îmi place zice ea când simt vorba

în ochi în gură în inimă

până mi se tulbură toate cele văzute

şi cele nevăzute de paznicul de noapte

genial

încât rămân cu foarte puţin

cu urmele degetelor

pe sâni cu mirosul

de viaţă proaspătă

din călcâi doar cu impresia de fugă

din fiecare secundă

zice domnişoara mie îmi plac degetele tale

cu care  îmi număr emoţiile

cu care pictez răsăritul de lună

degetele tale lasă urme peste tot

mai ales degetul arătător zice ea

îndreptându-l spre fiecare şcolar

spre munţii carpaţi marea neagră

spre deltă spre inima mea

până luăm amândoi foc şi ne stingem

cu sticlele de sifon

na naţâştiţâşti iubitule

ne jucăm de-a prinselea deşi aş vrea

să nu te prind niciodată

cu altă femeie

să nu te prind la testul de evaluare

sentimentală

să nu te văd făcând trafic noaptea

cu organele poeziei

cu metaforele de care ducem lipsă

în ultimii ani

şi ne învârtim ca omletele în ulei

până când răsare soarele

zice domnişoara răsucind un creion

roşu

cu care îmi corectează greşelile

sentimentale