Timpul cel fara de timp

TIMPUL CEL FĂRĂ DE TIMP

Autor: MONICA RALUCA BUCĂTARU

 

Azi mi-a bătut la ușă timpul,

Era foarte-obosit și gâfâia,

Eu stam la masa mea cu gândul

Dar l-am poftit să bem câte-o cafea.

 

Am început să depănăm prin aburi

Fuioarele de visuri și de amintiri,

El despre clipele pierdute-n nouri,

Eu despre al meu zbor de doruri

 

Și fiecare-aveam câte-un regret

Sau o dorință încă ne-mplinită,

El ar fi vrut să-i fie mersul mai încet,

Eu pentru-aripa dorului, elitră.

 

Mi-a spus că ar fi vrut să doarmă

Să afle cum e atunci când visezi,

Căci somnul nu se prinde de-a lui geană,

Eu aș fi vrut să știu cum e să vezi,

 

Cum e să vezi atâtea întâmplări,

Atâtea suflete ce vin și pleacă

În gara veche plină de-așteptări,

Cum e să știi că toate o să treacă?

 

Sorbind încet licoarea cea fierbinte

Îmi spuse timpul foarte-ngândurat,

Că nici el nu mai ține bine minte

Chiar tot din ceea ce s-a întâmplat,

 

Că în uitările-i rămase prin abis,

Se poate să mai fie câte-o faptă

Sau chiar și dorul împletit c-un vis

Ce încă-și caută a iubirii șoaptă.

 

M-am întristat puțin că doru-mi-a uitat,

Dar i-am mai pus o cană de poveste

Și printre lacrimi sparte l-am rugat

Să se întoarcă în abis să-i dea de veste,

 

Mi-a zis că înapoi nu poate a merge

Dar mi-a întins un smoc de flori de câmp

Și dus a fost…prin aburi să-și dezlege,

Misterele din timpul…fără timp.