
Așa era viața în sat cândva
Autor: Elena Tudosa
În noaptea clară când luna plină,
Se-înalță pe boltă – n splendoarea – i divină,
Un înger cu chip frumos, strălucitor,
La casa Lenucăi coboară – n pridvor,
Dar nu se oprește aproape să – i steie,
Ci doar ii șoptește :trezește – te femeie!
Acuș zorile din cer se vor revărsa,
Iar ziua de azi îți va fi foarte grea,
Deschide fereastra, focu-n șopron ațâță,
Dă drumul la păsări în jos pe uliță,
Un hârb de mâncare sub plasă la câine,
Grăbește-te-odată, frământă de pâine,
Și până încet va dospi aluatul,
Dă hrană la vite, așterne – ți și patul,
Deretică – n grabă și vasele spală,
Pornește apoi copiii spre școală,
Te du mulge vaca și-o du la cireadă,
Chiar de nu mai poți cine te-ntreabă….
Dă pâinea-n cuptor și cât rumenește,
Merindea de drum ți-o pregătește,
Mergi la vecina îndată, iute,
Și roag-o la copiii tăi să se uite,
I-ați traista cu mâncarea, grebla și furca,
Și mergi strânge fînul căci ziulica,
Îndată o amurgi și s-o înnopta,
Așa era viața în sat cândva,
Când mamele noastre mai ceva ca furnica,
Alergau fără odihnă și nu conta nimica,
Erau doar simple femei de la țară,
Femei ce duceau a vieții povară…
Trecute, cu fețele brăzdate de soare,
Supuse, tăcute și răzbătătoare,
Chipuri de îngeri oropsiți de muncă,
Ce-au dus greul vieții făr’ să se plângă,
Mamele noastre cuminți și blajine,
Cele mai scumpe ființe din lume,
Chipuri de sfinte pictate-n icoane,
Veghea noastră eternă, bunele noastre mame,
Unele dintre ele rămase singure, sărmane,
În casa în care să ne crească cândva au trudit,
Iar azi drept răsplată singurătatea amară au primit,
Ce mult doare asta când te-ndrepți către sfârșit,
Și ne miram când vedem că Dumnezeu ne-a pedepsit,
Cu boala și teama ce ne sfâșie crunt!

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
C$25,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
