Nimic intamplator -proza

Din volumul :  Jurnalul unui suflet ciudat 

proza

Autor:Kessy Ellys Nycollas

Quilling :Kessy Ellys Nycollas

 

NIMIC ÎNTÂMPLĂTOR

Tu poți crede că există întâmplări, întâmplătoare?

Eu nu!

Încurcate sunt căile Domnului… însă tot el le descurcă, adeseori, doar cu o simplă privire, un gest, o îmbrățișare, un cuvânt.

Sunt convinsă că absolut totul este bine organizat și stabilit de o forță care ne guvernează.

Nu voi ști poate niciodată dacă a fost să trăiesc iubiri noi sau doar să continuu povești de iubire nefinalizate în alte vieți. Ceea ce știu însă este că nimic din ceea ce am trăit nu a fost fără sens. Am câștigat prea mult și am pierdut enorm, am trudit din greu și am câștigat ușor, am iubit și am fost trădată, am trădat și am fost respectată… o! Viața asta este atât de complicată!

Mi-am stabilit trasee liniștite, am ocolit obstacolele ivite, am respectat, ca un elev conștiincios, indicatoarele plantate ca avertismente… am căutat să nu depăşesc linia conţină care marca axul drumului, m-am luat după semne astrologice, după avertismentele din vise, căutând să nu rătăcesc calea și totuși s-a întâmplat de multe ori ceva care m-a făcut să ajung în altă parte, la alte destinații, în paradisuri ne visate, în povești ne bănuite.

Am plâns, m-am auto judecat, auto pedepsit dar am mers mai departe. Am luat totul ca și lecții de viață și am învățat să nu îmi mai stabilesc destinaţii. Am învățat să cer și am primit, mulțumind de tot ce mi-a fost dat de divinitate. A fost ceea ce trebuia să fie al meu.

Stând și analizând tot traseul, am ajuns să înțeleg că de fapt, o bună parte din tot ce mi s-a întâmplat a fost spre a-mi bucura sufletul, fiind răspunsuri la dorințe emise cândva, au fost plăți pe care le datorăm poate, dintr-o altă viață.

Am învăţat că nu trebuie să îmi fac planuri și să am așteptări. Totul vine aşa cum este stabilit, dar nu atunci când cer eu ci atunci când decide Dumnezeu. El are un timp al lui pentru toate. Niciodată nu va întârzia.

Sufletul mea nu își mai caută stăpân și nici nu te mai caută… sufletul mea a reușit să se liniștească, acasă…

Sufletul meu a învățat să ierte și să uite. A învățat să fie recunoscător pentru toate evenimentele trăite și pentru oamenii întâlniți, de la care a avut de învățat lecții prețioase. Sufletul meu a revenit la domiciliu.

Am reușit să nu te pun la păstrat, să nu mai alerg după tine simțindu-mi inima cum o ia la trap, dorind parcă să te ajungă din urmă, să te oprească și să iți strige cu toată puterea acea formulă magică cu care, uneori, suntem capabili să credem, că face minuni. Acel ,, TE IUBESC’’, vechi, antic și de demult care, aproape că și-a pierdut și sensul și farmecul. Nu mai tresar când te văd, nu mai transpir când mă atingi, nu-ți mai aștept mesajele… Erai atât de scump! Eu de ce să mă las călcată în picioare și să mă complac jucând un rol secundar într-o piesă de teatru proastă?

Mă bucuram când îmi spuneai ,,prințesa mea drgă‘’ dar cu timpul mi-am reamintit de povestea CENUȘĂRESEI… și ea a fost o prințesă, nu?

Nu mai pot crede că îmi poți fi ceea ce de fapt nu se poate, că mă poți iubi, respecta și aprecia pentru tot și pentru nimic!

Mulțumesc sufletului meu pentru puterea de a putea trăi fără tine cât și pentru curajul de a merge mai departe… uitând momentele în care visa prin tine, respir prin tine, se bucură cu tine… acceptându-ți comportamentul ignorant. Acum nimic nu mai pot asocia cu tine… și nu mai pot spune că povestea noastră a fost cea mai frumoasă poveste de dragoste… dar a fost…

Ai rămas un capitol care întregește istoria unei vieți. Caut acum, locuri și oameni noi și îmi urmez propriile visuri, din care tu nu mai faci parte…

Știu! O dată cu renunțarea la tine… am renunțat la inspirație, la sentimentul divin care îmi dădea puteri nemăsurate să pot crea… dar nu îmi pierd speranța! Universul va ști să te înlocuiască cu succes. Am răbdare și încredere. Aștept să se contureze ceva care îți va ocupa locul…

Mă bucur pentru faptul că sufletul meu a ajuns să înțeleagă că viața are mult mai multe valori, în afară de aceia de a te putea iubi sincer și necondiționat… pierzându-şi timpul ascultându-ți promisiunile sau așteptându-te să vii.

Alături de tine îmi pierdusem sufletul… și o făceam zi de zi cu bună știință… Dumnezeu mi-a înțeles și ascultat rugăciunile și a făcut posibilă regăsirea mea prin întoarcerea către mine, către propria-mi casă, către propriul Univers, real. Nu cel visat… cel imaginar…

Ți l-am oferi în clipe grele, crezând orbește că vei avea grijă de el, că îl vei înțelege și susține… Nu aveam nevoie de foloase materiale, aveam nevoie de un umăr care să mă susțină și pe care să pot pune capul atunci când simțeam că viața mă doboară.

Amăgiri! Sufletul meu, în loc să fie măcar liniștit, dacă fericit, pentru că era prea mult… tu îl nefericeai prin ignoranță și tăcere. Uitai prea des că exist…

Acum nu te mai caut! Voi lupta să pot accepta alt suflet, alte emoții… care să nu îmi impună reguli și să nu încerce să îmi stabilească traseul…

Sufletul meu ar vrea uneori să te vadă, să te audă, să te îmbrățișeze… dar atât… Nu ar mai suporta să fie din nou rănit. Abia ce și-a restabilit echilibrul și liniștea… pe care le-a găsit lăsându-te să pleci…

Sufletul are propria inteligență. De aceia, uneori, avem impresia că suntem doi în unul. O voce spune du-te, alta spune stai! Găsim liniștea doar atunci când reușim să coborâm mintea în suflet, făcându-le astfel să pice pe un numitor comun sau atunci când dăm ascultare minții, cerem aprobare sufletului și fugim cât putem de tare, cu ajutorul picioarelor.

Cu siguranța că într-o bună zi, acest suflet care credea că nu va putea trăi în absența ta, va uita că te-a iubit ca un nebun!

Să fii fericit dragă om!