Liniște albă în val de vecie

Tu, omule din Țara de Sus,

ce faci cu toate amintirile pe care le-ai dus

în golul de dincolo de pietrele căzute din munte

atunci când își scutura pletele cărunte,

iar vântul vuia

de parcă ar fi vrut să spună ceva și nu putea

din cauza forfotei lor de sub cușma ta?

 

Eu zic să le lași să se scurgă-n șerparul

care ți-a fost darul

atunci când ai scos oamenii răi

din turmele de oi pierdute printre brazii ce făceau umbră alor tăi

și i-ai făcut să dispară

iară și iară din țară,

 

Iar dacă, într-o zi, vei ajunge cu ele acasă,

lasă

din liniștea albă a pletelor tale

să curgă la vale

toate acele zile care n-au vrut să renunțe

și s-au făcut grăunțe gata să se pronunțe

când le va veni sorocul

să-ți răsară la focul din locul

în care de-un val de vecie le-ai dus:

în Țara de Sus.