
Firicel de apă lină
Autor: Teodora Dumitru
Firicel de apă lină coborând de la cișmea
Împarți satul meu în două, mi-e dor să te pot vedea!
Dar coboară primavara din vazduh cu flori și soare
Şi la tine mă întorc să-mi găsesc o alinare!
Tot pe firul tău subțire să străbat satul întreg
Cu piciorele prin apă ca să pot sa înțeleg
De ce mă trimite dorul mai mereu pe firul tău,
Apa bună și curată lăstă de Dumnezeu?
Am să uit de anii mei duși prin timpul trecător
Și-am să vin să te străbat numai cu piciorul gol
Ca atunci când eram mică și mă bălăceam mereu,
Cât era vară de mare cu copii din satul meu!
Printre ratele moțate și gâște gălăgioase
Treceau zilele de vară calde, blânde și frumoase!
Făceam pepeni din țărâna adunată după ploi,
Cât eram de fericiti, cine mai era ca noi?
Puneam paznici să păzească bostana din praf făcută
Și-acela care-o strica își primea pedeapsă multă!
Ca să stea într-un picior ori să care alții-n spate,
Doamne cât îmi e de dor, parcă mai ieri au fost toate!
Și-am să vin cu primăvara să mai merg pe firul tău,
Cu picioarele desculțe
cum mergeam odată eu!
Când nu aveam griji nici treburi doar de joacă îmi ardea,
Să-mi strâng urmele lăsate în copilăria mea!

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 25CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
C$25,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
