Furtuna timpului

FURTUNA TIMPULUI

Autor: MONICA RALUCA BUCĂTARU

 

Pe pânza apei se-ntețesc furtuni,

Furtuni de timp trecut și viitor,

Se-mprăștie nisipul din genuni

Iar clipele se strâng într-un fuior,

 

Se prind de-aripi, acelea care au fost

Cu cele ce urmează a veni,

Parcă se schimbă aievea-al lumii rost

Prin nori de foc și valuri ruginii.

 

E vântu-nspăimântat, de întețirea

Furtunilor venite dintr-un neant,

Își suflă cu putere răbufnirea

Voind ca să mai scadă-al lor talant.

 

Uimit prezentul își dilată ochii

Strigând spre univers cu disperare,

Tot căutând să afle printre buchii

Unde se-ascunde acum-a lui scăpare.

 

Cuvintele cu clipe prinse-n vrie

Se-nalță printre fulgere de foc,

Spune prezentul: azi, de ce-mi dai mie,

Tu Doamne blând, atâta nenoroc?

 

Din norii ce se-nlănțuie în tunet,

Coboară vocea Lui înspre prezent:

-Voiesc să-ți schimb negrul din cuget,

Căci tu la Mine nu ai fost atent.

 

Învață pruncul meu, tu, din furtuna

Ce ți-am trimis-o spre-a te domoli,

Cum să aduni din ea mereu lumina

Și-nfrânge-ți cu credință diavolii.