Cu osia ruptă peste marginea cerului

Autor: George Nica

 

Şi uite , am rugat inorogul,

fantasticul , fantomaticul  inorog,

 pe atât de prietenos , câteodată,

să vorbească puțin cu mine ,

dar văzându-mă puțin bolnav

și cu multă osteneală în corp,

s-a apucat , cu multă sârguința,  

să-mi vindece cât mai repede sufletul…

și cum trebăluia de zor,

a simțit , printre altele,

 că ma  aplecasem puțin peste linia cerului

 aveam , bag seama ,  o osie ruptă…

Şi după ce mi-a vindecat  sufletul,

simțindu-mă mai nepământean decât altă dată,

 m-a privit mai dedeparte

și văzându-mă cum stăteam răstignit peste creasta dealului,

s-a apucat , bietul de el,

să-mi schimbe și osia…

Of , dar neavând la îndemână o osie de car, pămanteană,

a luat de pe cer osia Carului Mare

și a mestesugit-o , ca un priceput , înlocuid-o pe-a mea,

iar  de acum,dacă privești mai atent cerul,

vei vedea cum Carul Mare stă într-o rână,

sprijinit doar de  marginea  cerului,

mai , mai să cadă în grădina casei mele,

plină de mușcate,zambile si trandafiri…

Dar mie îmi este de-acum rușine cu înfățișarea mea de june-prim,

(dar nu din cei din Mărginime,că pe ăia îi știu toți!),

coborât din înalt

 și ca să nu mă deochi,

părintele Pamfil m-a stropit din belșug

cu aghiasma lăsată peste noapte în ușa bisericii,

zicându-mi că așa mă ferește de rele

și că-mi va fi mai bine oriunde,

(să nu umblu deocheat prin puzderia asta de oameni

 care , unii , se tot uită strâmb în urma mea)…

 Batrâne părinte,binecuvântat să fii,

dar de aici mi se trage totul,

mai bine umblam deocheat

și cu mai mult noroc

ca oricare pamântean de prin parțile noastre…

Şi uite cum am ajuns,

Că nici eu nu mă mai recunosc asemeni inorogului,

Fantastic , fantomatic , fabulos…