Flori de cer

Flori de cer

Autor: Daniel Visan Dimitriu

 

În ziua-n care plouă a-ntristare,

Se-aude-n cer un imn de bucurie

Ce îndulcește-a vremii apăsare

Cu-nfiorări din tril de ciocârlie.

 

Și râd atunci corolele-ntristate,

Neamintindu-și razele ce nu-s,

Iar în petale noi, înmiresmate,

Aromele n-au frică de apus.

 

Privirea îmi renaște-n flori de cer

Și caută, în zborul printre nori,

Pe-aceea care-n timpul auster

Transformă stropi de ploaie în culori.

 

Nu-s aripi, căutarea să mi-o curme,

E doar un glas, o voce prin înalt

Și, în privirea mea, nu lasă urme,

Ci doar în suflet, care-mi pare alt.

 

Sub vraja lui și-a stropilor de ploaie,

Un gând albastru-și pleacă spre pământ

Dorința ce i-a devenit văpaie

Și are azi, în flori de cer, veșmânt.