Sectiunea: Creatii literare

 

Dor de toamna de atunci

Autor: Popescu Ștefan-Carol-Marian

România

 

Mi-era dor de toamnă și de tot ce-i aparține,

Fiindcă mereu un mare dor, doar ea îmi întreține.

E dorul de acasă, e dorul de a copilări,

Pe ulița cea încărcată de vise și frunze ruginii.

 

Mi-aduc cu mare drag și dor aminte cum era,

O bucurie nesfârșită era și nu se termina,

Când toamna își făcea prezența chiar mereu

Cu darurile ei toate: dulci și aromate, adevărat trofeu.

 

Mi-aduc aminte mustul tămâios și strugurii din boltă,

Și perele-aurite din coșurile grele pe care le căram cu poftă.

Gutuile-arămii făceau cu ochiul parcă, din ram de crengi uscate,

Mi-e dor de-acele clipe, acum aproape-uitate…

 

Jucându-ne în magicul covor de frunze foșnioare,

Nici când nu ne-am gândit că-n viață toate-s trecătoare.

Erau nopți răcoroase, și norii plumburii,

Dar până seara, pe drum, se auzeau doar glasuri de copii.

 

Îmi place toamna; mi-aduce amintiri frumoase;

Însă în fiecare an, ea dorul mult mai tare de inimă mi-l coase.