Sectiunea: Creatii literare

 

MARTINEL  ȘI  MARTINUȚA

poveste pentru copii in 2 parti 

Autor: Aurelia Oanca

Romania

 

 

MARTINEL  ȘI  MARTINUȚA

La grădinița din Pădurea Deasă,  se duceau mulți copii de animăluțe: ursuleți, iepurași, vulpițe, bursuci, veverițe și multe altele. Educatoarea lor, doamna Bufniță, îi învăța multe lucruri frumoase, cântecele, jocuri și îi ducea în excursii, ca să poată cunoaște mai bine pădurea.

Într-una din zile, Martinel povestea cu prietenii lui, Roșcățel și Iepurilă, despre familiile lor. Roșcățel spuse că el are două surioare, Iepurilă avea doi frățiori și-o surioară, iar Martinel era singur la părinți. El s-a întristat puțin când i-a auzit pe prietenii lui lăudându-se că ei au ceva ce el nu are. Când a ajuns acasă a întrebat-o pe mama lui:

-Ce-i aia, o surioară?

-Dragul mamei, tu ești un băiețel-ursuleț iar o surioară este o fetiță-ursuleț.

-Acum am înțeles, spuse el fericit. Se bucură că surioară sau frățior nu înseamnă o jucărie sau altceva mai frumos.

-Mamă! Dar eu de ce nu am o surioară?

-Vei avea încurând, îi spuse mama zâmbind.

-Când? Mâine?

-Nu mâine, peste câteva luni.

-Asta înseamnă mult?

-Destul de mult, dragul mamei. Până la vară, când vei primi vacanța!

-Ura!! Voi primi și vacanță și o surioară, strigă Martinel cât îl ținu gura!

Când sosi acasă domnul Ursache, Martinel îi sări în brațe și-i spuse bucuros:

-La vară voi primi și vacanță și o surioară!

-O surioară? Cine ți-a spus asta?

-Mama! Întreab-o și tu, dacă nu mă crezi!

-Te cred, puiul meu și mă bucur la fel de mult ca și tine, zise domnul Ursache, privind-o întrebător pe Martinica.

Apoi, toți trei s-au așezat la masă și au mâncat bunătățile pregătite de Martinica: Friptură de păstrăv cu alune și tort de zmeură și afine. Martinel a mâncat mai bine ca niciodată, fericit că va primi la vară ceva ce-și dorește. A doua zi, a plecat la grădiniță, unde abia aștepta să le spună prietenilor lui veste cea bună.

Auzind Roșcățel și Iepurilă s-au îmbufnat și nu s-au mai jucat cu Martinel. Acesta a început să plângă, neînțelegând ce s-a întâmplat. Doamna Bufniță văzându-l, la întrebat mângâindu-l pe cap:

-De ce plângi, Martinel?

-Prietenii mei nu se mai joacă cu mine!

-Hai să-i întrebăm de ce s-au supărat așa de tare?

Roșcățel și Iepurilă, stăteau lângă un copac, desenând pe pământ cu câte un băț.

-De ce v-ați supărat pe Martinel? Îi întrebă doamna Bufniță.

-Pentru că el va primi vacanță și noi nu! Se răstiră cei doi bosumflați!

Doamna Bufniță începu să râdă, de-i curgeau lacrimile. Cei trei prieteni o priveau nedumeriți.

-Dragii mei! Vacanța nu este o jucărie. Vacanța este timpul în care voi nu mai veniți la grădiniță, ci stați acasă sau mergeți undeva, împreună cu părinții.

-Am înțeleees! Strigară toți trei bucuroși. Ne-am supărat degeaba!

-Martinel, ne ierți?!

-V-am iertat deja. Acum haideți să ne jucăm.

Spre seară, când s-au întors acasă, toți puișorii au povestit părinților lor, pățania cu vacanța.

După câteva luni, a venit și vacanța mult așteptată. Într-o zi, domnul Ursache a dus-o pe Martinica la spitalul din pădure. Când s-a trezit Martinel, văzând că este singur, s-a cuibărit în pătucul său și a început să plângă.

-Oare m-au părăsit părinții pentru că am fost neascultător? Se întreba el.

În acel moment auzi ușa deschizându-se și-l văzu pe tatăl său intrând.

-De ce plângi, Martinel?

-Nu plâng. Mi-a intrat ceva în ochi, zise el sărindu-i în brațe bucuros.Dar unde ai fost?

-Am dus-o pe mama ta la spital, să-ți aducă o surioară?

-Dar la spital se vând surioare?

-Nu, dragul meu. La spital se nasc surioarele și domnii doctori le ajută pe mămici.

-Aha! Deci domnii doctori au cărucioare cu surioare!

-Da, spuse tatăl său, cam așa ceva.

-Și când vine mama cu surioara mea?

-Peste două zile. Dar până atunci noi trebuie să facem casa frumoasă și să-i construim un legănel surioarei tale.

-Atunci hai la treabă, tăticule. Să ne grăbim!

Cei doi au aranjat căsuța, au făcut un leagăn frumos pe care Martinel l-a împodobit cu flori pictate și cu frunze lipite.

După două zile, au adus-o acasă pe mama și pe surioara lui.

-Vai ce frumos ați aranjat căsuța noastră! Spuse mama bucuroasă de așa primire.

-Avem și o surpriză, spuse Martinel!

– Ce surpriză?

-Închide ochii și dă-mi mâna.

Martinel o conduse pe mama sa până lângă legănel.

-Acum poți deschide ochii!

-Doamne! Ce frumusețe de legănel! Cine l-a făcut?

– Noi doi, zise Martinel. Pune-o pe surioara mea în el.

Mama o puse, apoi îl sărută pe frunte.

-Te iubesc, dragul mamei. Ai făcut un lucru minunat. Sunt mândră de tine.

-Mă bucur că-ți place, mămico! Dar cum se numește surioara mea?

– Nu știu. Alege-i tu un nume!

-Martinuța, zise Martinel. Îți place?

-Foarte mult, spuse mama fericită și mândră de fiul ei.

-Ție îți place, tată!?

-Da, puiule! Îmi place. Acum am doi copii scumpi: Martinel și Martinuța! Spuse domnul Ursache, sărutându-i pe amândoi!

 

CEI  DOI  URSULEȚI

În fiecare zi când se întorcea de la grădiniță, Martinel alerga la pătuțul surioarei lui, și-i povestea tot ce a făcut el în acea zi. Martinuța îl privea bucuroasă, dădea din lăbuțe și îi zâmbea, deși nu înțelegea mare lucru din ce-i spunea el, dar era fericită că îi vorbea frățiorul ei. Tare mult se iubeau cei doi frățiori-ursuleți și pe măsură ce creștea, Martinuța știa tot mai multe lucruri. Azi bătea din palme, mâine scotea niște sunete care semănau cu ceva cuvințele și tot așa, până într-o zi, când a început să meargă. Mare a fost bucuria familiei Martin, dar cel mai bucuros era Martinel.

-Acum am cu cine să mă joc, striga el fericit !

-Dar și până acum ai avut, zise mama lui!

-Am avut, dar acum putem să ne jucăm prin curte, să alergăm, să ne ascundem unul de celălalt….

-Mă bucur pentru voi, zise și domnul Ursache. Acum voi putea citi liniștit ziarul, până voi alergați pe-afară.

Martinel îl privi nedumerit; nu prea înțelesese ce a vrut să zică tatăl lui.

-Tată, dar tu iubești mai mult ziarul decât pe noi?

-Nu puiule, dar tăticii trebuie să citească ziarul ca să știe tot ce se întâmplă prin pădure.

-Dar îți spun eu, când vin de la grădiniță!

Doamna Martinica și domnul Ursache au început să râdă, apoi i-au mângâiat și i-au sărutat pe cei doi ursuleți ai lor. Martinel a luat-o de lăbuță pe surioara lui, apoi au ieșit la joacă prin curte. Mămica lor s-a gândit să le pregătească ceva bun pentru cină, așa că s-a uitat prin frigider, prin cămară și văzând că nu are tot ce-i trebuie, a plecat să cumpere una-alta.

-Să ai grijă de ursuleții noștri, îi spuse ea domnului Ursache!

-Du-te liniștită; am eu grijă de ei.

Tata Ursache și-a luat ziarul, s-a așezat comod în fotoliul de pe terasă și a început să citească în timp ce ursuleții se zbenguiau prin curte. Martinica s-a întors repede cu cumpărăturile, a pregătit o cină bună și o prăjiturică frumoasă și gustoasă cu zmeură și afine, apoi i-a poftit pe toți la masă. După cină, s-au pregătit cu toții de culcare, mai ales că Martinuța abia își mai ținea ochișorii deschiși.

A fost prea mult pentru ea și era deja foarte obosită. Mama-Martinica, a dus-o în pătuțul ei, a învelit-o, a sărutat-o, apoi l-a sărutat și pe Martinel,dorindu-i „Somn ușor”. Și Martinel era obosit după o zi atât de agitată, așa că a adormit imediat.

Târziu, în noapte, Martinel a auzit un scâncet; i s-a părut că este surioara lui, dar obosit cum era a închis ochișorii și a dormit mai departe. Scâncetul însă,s-a transformat într-un plâns în toată regula, așa că s-a ridicat din pat și s-a dus lângă surioara lui.

-Nu mai plânge, îi spuse el în șoaptă. Îi vei trezi pe mama și pe tata.

Martinuța a înțeles că trebuie să tacă, dar biata de ea, avusese un vis urât și-i era tare frică să mai închidă ochii. A ridicat lăbuțele spre Martinel, dar el n-o putea ridica din pătuț. Era prea mic pentru o asemenea ispravă.

-Stai cuminte, Martinuța, că am să-ți cânt un cântecel și vei uita visul tău cel urât. Martinel a început să-i cânte, încetișor, ca să nu-și trezească părinții:

„Dormi cu mine Martinuță,

Sora mea cea mai micuță

Și ascult-un cântecel

Ce ți-l cântă Martinel.

 

Uite cerul cu steluțe,

Și mai mari și mai micuțe,

Bucuroasă, doamna Luna,

Îți face un semn cu mâna

Și îți spune:„Somn ușor,

Să crești mare puișor”.

Martinuța s-a liniștit și încet, încet a adormit iar Martinel s-a întors tiptil în pătucul său, fericit că a reușit s-o liniștească pe surioara lui.